Reprezentarea muchiilor (SR ISO 13715)

În cazul desenelor tehnice, forma geometrică perfectă este reprezentată fără nici o abatere. În cazurile generale, starea muchiei nu trebuie luată în considerare. În acelaşi timp însă, din numeroase motive (de exemplu funcţiunea piesei, securitate) este necesar să se indice dacă muchiile exterioare trebuie să fie fără bavură, cum ar fi muchiile vii sau cu bavură la dimensiunea tolerată, iar pentru muchiile interioare trebuie să aibă o porţiune de racordare.

În consecinţă, există o regulă, ca fiecare muchie activă să fie reprezentată într-una din situaţiile menţionate mai sus.

În cele mai multe cazuri o indicaţie pe desenul tehnic este luată în considerare numai dacă este clar specificată pe desen sau pe documentele asociate prevăzute a fi realizate prin procedee de execuţie. În caz contrar piesa va fi livrată fără ajustări  ulterioare, aşa cum rezultă în urma prelucrării.

Definiţii

Muchie                 - locul sau zona unei piese unde se întâlnesc mai multe suprafeţe.

Muchie nedefinită - muchie a cărei formă e facultativă: vie, cu racordare, cu degajare sau cu bavură reziduală admisă.

Muchie definită    - muchie a cărei formă este obligatorie: vie, cu racordare, cu degajare sau cu bavură reziduală cerută. Definiţia muchiilor trebuie să ţină cont de funcţionarea piesei.

Bavură                 - material rezidual prezent pe o muchie, rămas, fie prin prelucrare, fie prin procedeul de turnare.

Piesă                   - element dintr-un ansamblu sau mai multe elemente formând un ansamblu şi care în mod normal nu pot fi dezasamblate fără distrugere.

Racordare            - abatere pozitivă în raport cu forma geometrică ideală ce se prezintă sub formă de teşire sau rază.

Starea muchiei    - forma, definită sau nedefinită, dintr-o muchie a cărei dimensiune (elementul cel mai lung) nu trebuie să fie depăşită pe nici o direcţie.

       

        

NOTA: Dimensiunea este determinată prin cotele a sau a şi b

Muchie cu bavură        - muchie exterioară definită cu bavură admisă a cărei dimensiune este limitată şi a cărei direcţie este definită.

Muchie vie              - muchie definită cu bavură (racordare) sau degajare a cărei dimensiune este limitată şi aproape de zero.

NOTĂ: a se vedea tabelul 0- 2 pentru limitele recomandate.

Muchie fără bavură     - muchie exterioară definită (teşire sau rază) fără bavură reziduală.

 Muchie cu racordare  - muchie interioară definită, teşire sau rază.

Muchie cu degajare     - muchie interioară definită, cu degajare admisă a cărei dimensiune este limitată şi direcţia definită, dar a cărei formă nu este definită.

 

 Referinţe la prezentul standard

Se recomandă să se facă referire la prezentul standard fie în indicator fie în apropierea acestuia.

Simbol de bază

Pentru specificarea stării muchiei unei piese, se utilizează simbolul reprezentat alăturat şi indicaţiile dimensiunilor corespunzătoare.  Lungimea şi direcţia liniei de referinţă poate fi adaptată la desenul real

Indicarea dimensiunii şi stării muchiei prin simbolul de bază

Dimensiunea muchiei trebuie să fie înscrisă alături de simbolul + sau – indicând starea muchiei conform tabelului de mai jos:

Simbol	Interpretare
	Muchie exterioară	Muchie interioară
+	Bavură admisă	Racordare admisă
-	Degajare admisă; bavură neadmisă	Degajare admisă; racordare neadmisă
±	Bavură sau degajare admisă	Bavură sau racordare admisă

Starea muchiei poate fi în aceeaşi măsură indicată fără a preciza dimensiunea în acest caz, este indicat ca singur simbol + sau –. Direcţia bavurii sau a degajării nu este definită.

Direcţia bavurii sau degajării

Atunci când este necesară definirea direcţiei bavurii unei muchii exterioare sau degajării unei muchii interioare, aceasta trebuie să fie indicată înscriind dimensiunea în prelungirea uneia dintre axe .

Starea „muchie vie” trebuie să fie cuantificată respectând limitele date în tabelul de mai jos. direcţia bavurii sau degajării nefiind definită. Dimensiunea specifică corespunde elementului cel mai lung al muchiei.

Dimensiunile muchiei

Dimensiunile a şi/sau b recomandate sunt indicate în tabelul următor:

a şi/sau b		Aplicaţii
+ 2,5 +1 +0,5	+0,3 +0,1	Muchii cu bavură sau teşire/rază admisă
+0,05	+0,02	Muchii vii
-0,02	-0,05
-0,1 -0,3	-0,5 -2,5	Muchii cu degajare admisă, fără bavură
Dimensiuni se pot suplimenta, dacă este necesar

Limite superioare şi inferioare

Dacă este necesară definirea dimensiunii muchiei, limitele superioare şi inferioare vor fi indicate astfel: valoarea maximă situată deasupra valorii minime. În cazul în care direcţia bavurii este definită, limitele trebuie înscrise în mod adecvat.

Reprezentarea pe desen

Indicaţiile se pot raporta la elementele următoare:

-       în cele mai multe cazuri, la muchia situată perpendicular pe planul de proiecţie;

-       la periferia unei piese sau a unei găuri

-       În cazul în care este reprezentată o singură vedere, înscrierea este aplicată, ca regulă generală, la toate muchiile ascunse situate în spatele conturului aparent.

 În ceea ce priveşte piesele secţionate, trebuie în acelaşi timp delimitată suprafaţa de atac de suprafaţa de risc.

NOTA: Suprafaţa de atac se indică în mod normal prin semnul minus şi în acelaşi timp suprafaţa de ieşire este indicată prin semnul plus.

În conformitate cu ISO 129, simbolul trebuie să fie astfel orientat încât să poată fi citit de jos sau de la dreapta desenului.

Starea muchiilor specificate singure pe o lungime definită, trebuie să fie identificată prin indicarea dimensiunilor corespunzătoare şi printr-o linie punct groasă de tip J .

În figuri alăturată, valorile nu sunt date; de exemplu, înscrierea dimensiunii a fost înlocuită prin trei puncte, indicând amplasarea eventuală a cotei.

Atunci când aceeaşi indicaţie relativă a stării muchiei trebuie aplicată la toate muchiile unei piese, este suficientă o singură indicaţie semnificativă într-un loc apropiat desenului.

Indicaţiile aplicabile muchiilor exterioare trebuie să fie înscrise conform figurii alăturate (a) precum şi cele prevăzute pentru muchiile interioare (b).

Aceste ultime indicaţii trebuie să apară între paranteze, alături de indicaţia generală.

Pentru simplificare, dacă este indicată numai o prescripţie adiţională a stării suprafeţei, trebuie să apară între paranteze numai simbolul de bază alături de indicaţia generală faţă de specificaţia numerică.

 Exemple

Proporţii şi dimensiuni ale simbolurilor

Dacă indicaţia dată în zona a₁ urmează după simbolul de bază, linia de referinţă trebuie prelungită în aceiaşi măsură.

Dimensiunile simbolurilor complementare sunt date în tabelul de mai jos:

Înălţimea scrierii, h (mm)	3,5	5	7	10	14
Lăţimea scrierii pentru simboluri şi scriere, d (mm)	0,35	0,5	0,7	1	1,4

 

 

Reguli de execuţie grafică a diagramelor     (STAS 1146-84)

Axe de coordonate

Pe axele de coordonate se indică valorile mărimilor dependente funcţional, sub formă de  scară grafică a valorilor. Fac excepţie diagramele care indică informativ relaţia funcţională a mărimilor, în care caz nu se reprezintă scara grafică a valorilor.

Scările utilizate pe axele de coordonate pot fi diferite).

În sistemul de coordonate rectangulare, variabila independentă se indică, de regulă, pe axa orizontală a diagramei (axa absciselor), iar sensul pozitiv de creştere a mărimilor variabile corespunde, de regulă, direcţiilor spre dreapta şi în sus, pornind de la punctul de intersecţie a axelor (originea sistemului de coordonate).

În sistemul de coordonate polare, sensul pozitiv de creştere a valorii unghiulare trebuie să corespundă sensului trigonometric, iar originea sistemului de coordonate trebuie să se găsească pe axa orizontală sau verticală.

La diagramele care nu au scară grafică, axele de coordonate trebuie să se termine cu săgeţi care să indice sensul de creştere a mărimilor variabile respective.

Se admite ca şi la diagramele care au scară grafică, sensul de creştere a mărimilor variabile respective să se indice prin săgeţi, care se reprezintă, fie la capătul axelor de coordonate, fie în afara axelor de coordonate şi paralel cu acestea.

Scara grafică şi reţeaua de coordonate

Axele de coordonate, ca scări grafice ale valorilor mărimilor reprezentate, trebuie împărţite în intervale grafice, prin linii de reţea, linii de diviziune  sau prin combinarea liniilor de reţea cu linii de diviziune.

Pentru împărţirea scărilor grafice, dispuse paralel cu axele de coordonate, se utilizează numai linii de diviziune.

Mărimea intervalului grafic (distanţa dintre liniile de reţea sau de diviziune) se alege în funcţie de destinaţia diagramei, de posibilităţile de reproducere a acesteia, de comoditatea de calcul (interpolare sau extrapolare), de citire etc. Acest interval trebuie să fie de min. 1 mm.

Liniile de diviziune care corespund unui multiplu al intervalului grafic ales se admite să fie prelungite.

În dreptul liniilor de reţea sau de diviziune se înscriu valorile numerice ale mărimilor indicate pe axele de coordonate. Frecvenţa de înscriere a valorilor respective se alege în funcţie de comoditatea de utilizare a diagramei.

Valorile numerice ale mărimilor variabile se înscriu în afara diagramei, în poziţie orizontală. Dacă este necesar, ele pot fi  înscrise şi în interiorul câmpului diagramei, în care caz liniile de reţea se întrerup în mod corespunzător.

Valorile negative se indică cu semnul minus.

Se recomandă ca valorile cu număr mare de cifre să fie indicate ca multiplu de 10ⁿ, unde n este un număr întreg, pozitiv sau negativ, diferit de unu.

Valoarea numerică corespunzătoare punctului de origine al scării trebuie indicată pentru fiecare dintre scările grafice ale diagramei respective.

Dacă valoarea numerică a punctului de origine al ambelor scări este zero, valoarea respectivă se înscrie o singură dată, în punctul de intersecţie a scărilor (fig.0‑6).

Linii şi puncte

Pentru executarea diagramelor se utilizează liniile conform STAS 103-84, precum şi alte tipuri de linii obţinute prin combinarea de cercuri, cruciuliţe, puncte etc.

Axele de coordonate, precum şi suportul scărilor grafice dispuse în afara câmpului diagramei sau care delimitează câmpul diagramei se execută cu linie continuă groasă.

Liniile de reţea şi de diviziune se execută cu linie continuă subţire. Se admite la liniile de reţea care delimitează un multiplu al intervalului grafic ales să fie executate cu linie continuă groasă.

În diagramele care reprezintă o singură relaţie funcţională, dreapta sau curba respectivă se execută cu linie continuă groasă. Se admite utilizarea liniei continue subţiri, în cazurile în care este necesară o precizie de citire mărită a valorilor respective.

OBSERVAŢIE: Linia cu care se execută dreptele sau curbele, trebuie să fie vizibil mai groasă decât linia cu care se execută axele de coordonate şi suportul scărilor grafice. În diagramele care reprezintă mai multe relaţii funcţionale, se recomandă ca dreptele sau curbele respective să fie executate cu linie groasă de diferite tipuri.

Se admite utilizarea liniilor de diferite culori în cazul existenţei posibilităţilor tehnice adecvate de reproducere.

În cazul în care o relaţie funcţională se reprezintă sub forma unui fascicul de drepte sau curbe, acestea, cu excepţia dreptelor sau curbelor extreme, se întrerup în punctul de intersecţie.

În cazul în care dreptele sau curbele corespunzătoare relaţiei funcţionale reprezentate coincid pe un anumit domeniu de valori, se trasează numai una din dreptele sau curbele respective; dacă acestea coincid cu axa de coordonate sau cu liniile de reţea, în porţiunea respectivă se trasează numai liniile corespunzând dreptelor sau curbelor respective.

Se admite ca punctele caracteristice ale relaţiilor funcţionale reprezentate să fie marcate printr-un cerculeţ..

Dacă este necesar, poziţia acestor puncte faţa de axele de coordonate se indică prin drepte paralele cu axele, executate cu linie continuă subţire în cazul diagramelor  fără reţea de coordonate sau cu linie întreruptă subţire în cazul diagramelor cu reţea de coordonate; totodată, se pot indica valorile coordonatelor punctelor respective..

Punctele corespunzătoare relaţiilor funcţionale reprezentate, obţinute prin măsurări sau calcul, pot fi indicate prin simboluri grafice, ca de exemplu prin cerculeţe, cruciuliţe, triunghiuri etc..

În aceste cazuri, semnificaţia simbolurilor utilizate trebuie să fie explicată într-o legendă sau în textul care însoţeşte diagrama.

Indicarea mărimilor variabile

Mărimile variabile pot fi indicate prin simbol, prin denumire, prin combinarea denumirii şi simbolului sau prin expresia matematică a relaţiei funcţionale respective.

Mărimile variabile indicate prin simbol sau expresie matematică se scriu orizontal, iar cele indicate prin denumire sau prin denumire şi simbol se scriu paralel cu axele de coordonate.

În cazul diagramelor cu scară grafică, mărimile variabile se indică în afara câmpului diagramei, în mijlocul scării grafice sau, dacă simbolul mărimii şi cel al unităţii de măsură se scriu sub formă de fracţie, la capătul scării grafice.

 În cazul diagramelor fără scară grafică, mărimile se indică în apropierea săgeţii cu care se termină axele de coordonate.

În diagramele care reprezintă două sau mai multe relaţii funcţionale, pe dreptele sau curbele corespunzătoare se pot indica simbolurile şi (sau) denumirile mărimilor variabile, sau numere de ordine, ale căror semnificaţii trebuie să fie explicate în legenda sau textul care însoţeşte diagrama.

În diagramele care reprezintă, printr-o serie sau printr-un fascicul de drepte sau curbe, relaţia funcţională dintre trei sau mai multe mărimi variabile, valorile numerice ale expresiei matematice aferente se înscriu în câmpul diagramei pe fiecare dintre dreptele sau curbele respective sau în afara câmpului diagramei, în dreptul fiecăreia dintre dreptele sau curbele respective.

Indicarea unităţilor de măsură

Unităţile de măsură aferente valorilor numerice se înscriu prin simbol, o singură dată, în unul din următoarele moduri:

·      la sfârşitul scării, între ultima şi penultima valoare numerică a acesteia. În cazul unui spaţiu insuficient, se admite să nu se mai înscrie penultima valoare numerică a scării;

·      la sfârşitul scării, după ultima valoare numerică, în care caz, simbolul unităţii de măsură şi cel al mărimii variabile se înscriu sub formă de fracţie, al cărei numărător îl constituie simbolul mărimii respective;

·      sub scară, alături de denumirea mărimii variabile respective.

Unităţile de măsură a unghiurilor se indică o singură dată, lângă ultima valoare numerică a scării; se admite să fie indicate lângă fiecare valoare numerică a scării.

Denumirea, legenda şi inscripţionarea diagramelor

Denumirea diagramei, dacă este necesar, se înscrie sub diagramă;

Diagrama poate avea o legendă prin care să fie explicate simbolurile şi notaţiile utilizate;

Legenda se amplasează fie sub reprezentarea diagramei, fie în câmpul diagramei, în care caz liniile de reţea se întrerup în mod corespunzător.

Configuraţia şi dimensiunile literelor şi cifrelor utilizate pentru inscripţionarea diagramelor se aleg conform STAS ISO 3098/1, înălţimea minimă a literelor şi cifrelor fiind de 2,5 mm.

Nu se admite intersectarea inscripţiilor cu liniile de reţea, cu excepţia cazului în care diagrama este reprezentată pe hârtie cu reţea de coordonate tipărită.

Nomogramele, dacă este necesar, pot fi însoţite de exemple de utilizare.